jurnal de căpşunar. apariţie editorială

Posted on October 25, 2010

0


Photobucket
“Apartamentele șefului au fost mereu focare de infecţie. Într-o după-amiază, Cristina mi-a spus că unul din ele trebuia evacuat. […] În acel apartament nu intrasem niciodată. Cunoșteam strada din glumele nesărate ale muncitorilor, pentru că se afla într-o zonă a bordelurilor ieftine, preferatele românilor. Am urcat. Am deschis ușa. Un miros de stârv a inundat palierul. Marisol, proprietăreasa, și-a acoperit nasul cu mâinile. Puţea îngrozitor. Am intrat, o priveliște dezolantă: zeci de saltele peste tot, gresii sparte, pereţi murdari, lustre smulse din tavan, cada spartă, prize care ieșeau din pereţi, farfurii cu resturi de mâncare, cutii goale de bere, televizoare adunate de prin gunoaie…

– Vándalos! Son unos vándalos! (Vandali, sunt vandali!), repeta întruna Marisol. […]
În treizeci de minute am întocmit o listă provizorie. Toate bibelourile bătrânei lipseau, mesele din salon și din bucătărie erau distruse, pereţii găuriţi și murdari, bucătăria și baia nu puteau fi utilizate decât după o dezinfecţie realizată de firme de specialitate, parchetul din dormitoare distrus etc. etc. Un prejudiciu de cel puţin șase mii de euro la o inventariere din avion. Aici opresc un pic derularea firului poveștii. Îmi veţi reproșa că mereu fac referire la sume mari de bani și la mitocănia românilor. Dragii mei cititori, ce vreţi să auziţi? Că în apartament mirosea a Chanel No. 5 și era o curăţenie ca într-un salon de spital?

OK, dacă asta vrei să auziţi, asta o să scriu. Era un apartament întreţinut în condiţii excelente. Turturele ciripeau fericite la ferestre, iar peștii exotici din acvarii fredonau „home, sweet home“. Menajerele ștergeau de praf toate mobilele, iar muncitorii ascultau la căști Wagner. Când am intrat cu Marisol și cu cei trei băieţi, am fost invitaţi să bem un ceai din cești aurite, discutând despre tragedia omului modern și lipsa comunicării într-o societate în care, potrivit statisticilor, există cel puţin un computer conectat la internet în fiecare cămin. Mierda, nu vă pot spune toate astea. Dacă v-aţi plictisit de povestirile mele, puteţi să închideţi cartea și să o aruncaţi cu nepăsare pe raft.

Ca și cum aţi schimba canalele pe telecomandă. Altfel, sunteţi invitaţii mei să citiţi în următoarele pagini despre oameni care caută prin gunoaie, care mănâncă din gunoaie, care fură din supermarketuri batoane de salam și sticle de vermut, care vorbesc cu admiraţie despre toţi cei care au reușit în viaţă prin înșelătorii, minciuni și furturi. Nu învinovăţesc pe nimeni pentru dezastrul din apartament. Locatarii nu au nici o vină, ei doar au încercat să-și exercite dreptul la viaţă. Faptul că apartamentul a ajuns în ruină e irelevant.

Când împarţi o sută de metri pătraţi cu alţi douăzeci de inși e ca și cum ai locui într-un vagon de transportat vite, prea puţin contează igiena personală și respectul pentru intimitatea vecinului de saltea. Important e să supravieţuiești în acel apartament, să fii atent să nu-ţi dispară ceasul, cartofii, pantofii, banii, fotografiile cu cei dragi, geaca de blugi.” – fragment din El sueño español, roman de Albert V. Cătănuș, ce va apărea la Editura Nemira și publicat în exclusivitate în săptămînalul Kamikaze.

Cam asta este atmosfera în romanul El sueño español, romanul de debut al autorului Albert V. Cătănuș, ce va apărea în luna octombrie la Editura Nemira.

Adică așa cum ține expre autorul să ne arate, vom avea ocazia să cunoaștem realitatea nevoalată a căpșunarilor, a vînătorilor de iluzii dincolo de granițele României, a celor pentru care speranța poartă nume de regat, Spania. În fond, romanul El sueño español nu este decît un simplu jurnal, un exercițiu autentinc al unui așa zis “căpșunar”.

Pe Albert V. Cătănuș îl știți de altfel de pe acest site, sau de pe altele el publicînd pe internet sub pseudonimul Alberto M. Popescu. Acum, după mai bine 5 ani de activitate literară de Alberto își asumă identitatea, și de ce nu, un debut în forță, la o editură de notorietate, cu un roman care promite să deconspire majoritatea legendelor despre imigranții români din țara unde fiecare a purtat, fie și pentru o clipă, o căpșună în loc de inimă.

Pe de altă parte, Alberto semnează și un debut pentru ceea ce am putea descrie ca fiind literatura scrisă/despre ”căpșunari”, despre viața sordidă care-i întîmpină pe căutătorii de iluzii sub soarele andaluz sau catalan.

Să sperăm că Alberto va fi la fel de amuzant și în cartea sa la fel cum îl știm de scrierile mai scurte și-i urez bun venit în lumea scriitorilor de hîrtie!

Advertisements
Posted in: Carte