Gothic, la Ștefan Bolea

Posted on March 23, 2011

0


Photobucket

Cînd îți intitulezi o carte cu un nume puternic și plin de semnificații cum e ”Gothic” (Gothic, de Ștefan Bolea, Herg Benet Publishers 2011) sunt convins că, înainte de toate, ai ales deja măcar o linie pe care să îți continui demersul. Iar ceea ce autorul acestei cărți a făcut, încă de la început, a fost să-și precizeze, ce-i drept, mai voalat, natura abordării sale. Pentru că Ștefan Bolea își începe cartea cu un citat dintr-un poet tînăr, decedat nu de foarte multă vreme: ”Boala mea cea mai mare e faptul că sunt în viață” – Constantin Virgil Bănescu (1982-2009).

E o aluzie fină la spiritul mereu viu, fantomatic sau vampirizat, al autorilor puternici care ”bîntuie” lumea și după moartea lor. Și cum termenul ”gothic” în sine are între semnificații, printre altele, și perioada literară romantică a romanelor cu vampiri, cu castele bîntuite sau ființe supranaturale, iată că avem deja un punct de pornire în opera de față a lui Ștefan Bolea, autor care a mai publicat deja două volume de poezie – Război civil, în 2005, și Noaptea instinctelor, în 2009.

Dar nu e suficient: imediat ce am citit cîteva dintre poemele din ”Gothic”, am aflat că autorul nu la acel curent romantic mă conduce, ci la unul pe care l-aș numi post-neo-romantic, fiincă neo-romanticul a fost deja. Bolea e ancorat în realitatea imediată, e martor lumii care se preschimbă în jurul lui. Experiențele sale sunt actuale și fac referire la o evoluție a societății pînă în momentul prezent sau la percepțiile imediate, schimbătoare și directe care alterează realitatea și ne fac părtași nemijlocit.

”Gothic” este, cel puțin în viziunea mea și pentru a face mai degrabă o apropiere de ceea ce s-a scris deja, povestea unei societății de consum. Este povestea gothică în care cetatea, castelul bîntuit devine lumea în care trăim – nu se face o precizare clară, dar fiecare poate să-și închipuie orașul său ca o cetate -, iar vampirul, ființa fantomatică, personaj al romanelor de odinioară, cel care se hrănește cu spiritul și mințile noastre ca un Nosferatu autentic, este acum societatea, orînduită și pervertită de reguli, cutume, religii, nevoi și toate cele.

Nu degeaba prima parte a cărții se numește ”120 de zile în Kristiania”. Aluzia e mai mult decît evidentă la Marchizul de Sade și a sa carte ”Cele 120 de zile ale Sodomei” și care, chiar dacă nu aparține propriu-zis genului gothic, este construită cumva pe același principiu – lumea, cetatea, castelul sau mînăstirea, cum e în opera lui de Sade, și principiul distructiv, vampirul, fantoma, spiritul sau orînduirea și obiceiurile dereglate din rîndul aparatului religios, pe care controversatul marchiz le-a descris și înfierat în scrierile sale (excelent ecranizate la o adică în viziunea teribilă a lui Pier Paolo Pasolini).

Acum că am pătruns în acest univers gothic, că am arătat că Ștefan Bolea este un spirit fin, că-i place ironia și că știe să-și construiască o lume în care aluziile și reinterpretările ne pot provoca la tot pasul, urmează să pășim treptele edificiului său.

”Gothic” poartă în primul rînd accentul frust, direct, rugos pe alocuri, al scrierii lui Bolea. Și acest lucru ne apropie de o altă dimensiune pe care o descoperim în opera sa – pasiunea pentru rock, pentru muzica metalică și pentru versurile pline de mesaj social ale unor formații pe care autorul cu siguranță le-a pătruns în acel ceva al lor. Avem acum o nouă viziune interpretativă pe care o putem aborda, și anume curentul ”gothic” aferent muzicii rock. Paradise Lost, o formație britanică, al cărei nume face referire directă la poemul omonim al lui John Milton, propunea în 1991, un album intitulat ”Gothic”, album care avea să impună, alături de viziune, și numele unui nou stil muzical.

Nu voi discuta aici despre asta, însă după ce am pătruns în universul volumului ”Gothic”, m-am simțit ca atunci cînd ascultam vreuna dintre creațiile de gen: poezia lui Ștefan Bolea ar putea fi oricînd fi baza lirică pentru o formație care abordează în manieră metalică această nișă muzicală. Și dacă tot am zis asta, trebuie să mai adaug ceva: ca în orice muzică, pe lîngă calitatea versurilor, o importanță majoră o are atmosfera și, ca un ascultător al unui astfel de gen, pot preciza că gothicul metalic este o muzică unde atmosfera este elementul de bază – efectiv ești transportat într-o zonă a acordurilor brute, a sentimentelor de groază, teroare sau revoltă – și în același registru aș putea spune că și Ștefan reușește să ne aducă, tocmai folosind această expresivitate de multe ori violentă, tăioasă, insidioasă.

”În poemele lui, Ștefan Bolea taie destul de adînc în carnea lumii”, spune pe coperta IV a volumului profesorul universitar și scriitoarea Doina Ruști. Și acest lucru se simte din plin în versul din ”Gothic”. Sunt viziuni sumbre ale realității, intruziuni fie sociale (non-stopul este noua biserică, banii sunt noua biblie/ne ducem să ne împărtășim la non-stop), fie politice (traian băsescu mort/trupul său a fost purtat în larg de rămășițele flotei române/ion iliescu mort/sicriul său a fost cărat de mineri direct la crematoriu) dar și teroare auctorială (ambulanțele vin la mine, pentru că i-am hăcuit cu maceta pe toți din bloc/ mașinile poliției vin la mine pentru că scriu cu pixuri umplute cu dinamită).

Este un univers congestionat de interese, de ură, de rasism sau de xenofobie. Bolea abordează subiecte care, cel puțin în limba română, au cam rămas în afara poeziei. De exemplu, scrie despre negri (negrii sunt ființe nocturne, doar dimineața pot să-i infrunt), scie despre indieni, pakistanezi, țigani, scrie despre emigranții care-și caută o nouă viață (norvegia haos de emigranți/auzi toate limbile pămîntului, mai puțin norvegiana) și face asta doar pentru a ne împărtăși viziunea sa de a privi lumea, de a-și împărtăși trăirile față de anumite experiente. Pentru că weltauschaung-ul lui devine ”Fiat Dolor”, cum își intitulează a treia parte a volumului.

”Poezia lui Ștefan Bolea se află la vîrsta trufiei. Și a catastrofei. Poetul simte enorm și vede monstruos. (…) Vocea care dictează nu este numai provocatoare și sarcastică, ci și încărcată de forță. Și expresivă”, remarcă poeta Marta Petreu. Sunt perfect de acord cu dumneai și în plus aș adăuga că poezia lui Ștefan se lipsește voit de un anume solipsism poetic, care îi caracterizează pe unii autori, aceia care fac poezie pentru poezie și de dragul poeziei.

Bolea scrie și pentru poezie, dar mai mult scrie pentru cei care nu de poezie au nevoie, au nevoie de a împărtăși o stare, o viziune, o atmosferă, un curaj, un sentiment puternic sau măcar un grup căruia să i te alături. Bolea scrie pentru aceia care se simt ca într-o posibilă grădina edenului în care idealismul originar se păstrează și oricît de mult am fi afectați de ce ni se întîmplă revenim întotdeauna la momentul inițiatic, la inocența primordială (we fuck ten times a day and we’re still virgins).

Nu cred că e nevoie să spun mai multe despre această carte. La urma urmei, ”Gothic” e un volum care vorbește prin sine despre sine mai bine decît aș face-o eu, un simplu cititor. Și nu cred că greșesc spunînd că vor fi mulți cei care nu se vor regăsi între versurile cuprinse aici. Pentru că sensibilitatea lui Ștefan Bolea e mascată de suferință și pentru formula lui de a crea emoție se ascunde în spatele sarcasmului (este un fel de vid în jurul meu, ca atunci cînd pui o bombă și toți înlemnesc cu mîna pe clanță).

Dacă nu este citit cu atenție, dacă nu se caută turelele prin care se poate pătrunde în interiorul tancului cu care el îi urmărește pe toți (te urmăresc cu panzerul/și-mi imaginez că-ți zbor creierii în fiecare noapte) atunci e mai greu să pătrunzi în esența poeziei lui Bolea. Pentru că poezia lui este doar motivație: ”și-n tot ceea ce fac mă motivează o dorință: să fiu mai aspru, mai sincer și să tai mai adînc”.

Advertisements
Posted in: Carte