I am god and god is gore

Posted on July 8, 2011

0


În urma unei lansări a romanului !NFERNUL, de Leonard Ancuța, întîmplată la Brașov, în compania lui Cosmin Perța care își prezenta volumul Două Povestiri, criticul literar și scriitorul Dan Țăranu a scris o cronică, publicată în revista Corpul T, intitulată I am god and god is gore, pe care o redăm și noi mai jos:

”Leonard Ancuţa e un autor inteligent, scrie cu strategie. Şi-a luat toate precauţiile, romanul lui putându-şi găsi adepţi atât în rândul adolescenţilor care îşi imaginează că au mai violat un tabu, prizând scene de ficţiune în care sperma şi ultimele prafuri din cluburi se îmbină tandru, cât şi printre cei care încearcă să găsească un sens subiacent avalanşei pornografic-grandomane din acest volum. Artificiul prin care Leonard Ancuţa reuşeşte să fie şi cool şi anticool este Lum!n, un drog chemat să justifice elucubraţiile egomaniace ale naratorului-personaj principal. Astfel, se oferă o dublă determinare cărţii: fie naratorul (care se vrea inomabil, dar eu o să îi spun V.) este în transă şi „vede filme“, fie drogul este doar un pretext.

Prima parte a cărţii este o explorare a lumii făcută de la nivelul prepuţului, momentele de elevaţie din stereotipuri sunt rare: personajul are adolescenţa standard a nonconformistului, nu a fost iubit de mamă, vrea să i-o tragă profei de română etc. Ni se livrează apoi diferenţa specifică, aruncarea cu sictir a autocenzurii, V. o şi „are“ pe profă, ni se descriu, cu amănunte picante, dar literarizate, o serie de dezvirginări (începând cu a naratorului, la 11 ani, în baia unui cămin). Totul se suge, se trage, nimic nu se transformă, doar delirul creşte în intensitate, circumscriind un lazaret al frustrărilor sexuale.

După acest „caz“ de sociologie a devianţei, avem parte de un gang bang metafizic cu marile idei. Urmează, deci, partea filosofică elaborată în sistemul unui Schopenhauer care a văzut intensiv serialul Dexter, completându-l dialectic cu poze ale lui Juliette Lewis din Natural Born Killers. Naratorul e un ghem neuronal scuturat simultan sau alternativ de B.E. Ellis, Weininger, Mamlev, Houellebecq, H.S. Thompson, Bukowski, ipostaze de vigilante etc., dar reuşeşte (cu greu) să abandoneze machismul specular, cu pretenţii, din prima parte, un cyberpunk colorat cumeditaţii despre „pizdoace“. În tot acest hodge-podge de idei şi secreţii, personajul îşi face timp pentru două experienţe revelatorii, un accident de maşină urmat de „tripuri“ existenţiale şi descoperirea iubirii care transcende sexul, nu şi pe Freud. Şi ce îi pot acestea dezvălui unui sociopat, dacă nu o formă personală de gnosticism? Rămâne să descoperiţi voi frenezia cu care V. se lansează într-o soteriologie „prin ură“ şi în ce măsură e şi interesantă această evoluţie.

În ceea ce priveşte scriitura, frazele se vor a fi percutante, dar intră în contrast cu înclinaţia permanentă spre poetizare (care uneori merge, „măduva spinării se conectase cu milioane de senzori pe tegumentul poros al realităţii“, alteori e lemnoasă, „ochi miraţi şi umezi ca o zi ploioasă de toamnă“sau emfatic-tenebroasă: „în fiecare dimineaţă ceva negru ţâşneşte din mine, e un fel de lichid monstruos ca şi cum ar fi murit în mine tot“) care încearcă să imprime autenticitate unui narator-personaj artificial.

Dacă autorul consideră că a dat dovadă de curaj punându-şi naratorul să-şi sufoce cu „membrul“ una dintre iubite în timpul unei partide de sex oral, era de preferat ca acel curaj să se manifeste la nivelul poziţionării faţă de lumea sa fictivă. Eu îi dau credit, presupunând că s-a raportat critic la discursurile patologice ale naratorului. Cartea merită citită măcar pentru că ratează puţine dintre temele care (de)curg din pasta reziduală a ceea ce se voia cândva discurs contra-cultural, iar azi este un discurs comercial redundant, jonglând cu imagini rousseauist-romanţioase, inconştiente de sine. Mi se pare că autorul a surprins convingător (şi voluntar?) evoluţia a acestei „ideologii“ spre amoralismul puţoistic-revoluţionar şi autoglorificare. Leonard Ancuţa are un stil aparte, subordonat, deocamdată, ideii de shock value, ceea ce îl limitează. Sper că va găsi drumul de la stil la calitate în viitoarele sale cărţi.

Leonard Ancuţa, !NFERNUL,  Editura Tracus Arte, 2010

Advertisements
Posted in: Carte