Iggy Pop, sîmbătă 27 august, la Peninsula

Posted on July 30, 2011

0


Unul dintre cei mai mari muzicieni rock din toate timpurile ajunge pentru prima oară în România, la Peninsula. Legendarul Iggy, alături de formaţia Stooges va susţine un recital extraordinar sâmbătă, 27 august, pe scena principală a festivalului de pe malul Mureşului.

Naşul muzicii punk şI inventatorul stage diving- ului (săriturile de pe scenă în braţele mulţimii) a contribuit decisiv şI la naşterea genurilor hard rock şI garage rock.  Iggy Pop (pe numele adevărat James Newell “Jim” Osterberg, Jr.) va fi acompaniat de vechii săi colegi Scott Anderson -tobe, percuţie, Steve Mackay- saxofon, James Williamson- chitară, alături de care a cântat în anii 70 şI de un basist, Mike Watt, cu o vechime de doar şapte ani în Stooges.

Grupul Stooges, care a fost inclus, anul trecut, în Rock And Roll Hall Of Fame, a funcţionat cu mare succes între anii 1867 şI 1974, după care Iggy l- a reactivat în 2003. Primele albume (The Stooges- 69, Fun House- 70, Raw Power- 73) au fost incluse în topul Mojo, Cele mai bune 100 de albume din toate timpurile. Până să ajungă în România, Iggy and the Stooges participă la câteva mari festivaluri europene ca: Guitare en Scene (Franţa) – alături de Joe Satriani, MC5 …Suikerrock (Belgia)- Deep Purple, Moby, Tom Jones…Open Flair (Germania)- Bullet for My Valentine, Rise Against, Good Charlotte, Dropkick Murphys, The Subways, Pendulum…

La Târgu Mureş, Iggy and the Stooges vor interpreta piese de pe faimosul album “Raw Power” (considerat unul dintre cele mai valoroase din istoria rockului) dar şI multe alte piese care au influenţat generaţii întregi de artişti şi au încântat milioane de fani din întreaga lume. Iată un model de setlist, ce va fi, foarte probabil, respectat şI la Festivalul Peninsula: Raw Power, Search and Destroy, Gimme Danger, Shake Appeal, Need Somebody, 1970, Fun House, L.A. Blues, Night Theme (Iggy Pop and James Williamson cover), Skull Ring, Beyond the Law (Iggy Pop and James Williamson cover), Cock in My Pocket, Open Up and Bleed, I Got a Right, I Wanna Be Your Dog, Your Pretty Face Is Going to Hell, Penetration, Johanna (Iggy Pop and James Williamson cover), Kill City (Iggy Pop and James Williamson cover), No Fun.

Sursa: Alex Revenco, http://www.jurnalul.ro/cultura/muzica/nasul-muzicii-punk-si-inventatorul-sariturilor-de-pe-scena-canta-sambata-in-romania-585729.html

Advertisements